Oboseala de compasiune, denumită și reacție secundară la stres, se referă la un tip de stres care apare ca rezultat al implicării în activități de ajutorare sau a dorinței de a sprijini persoanele traumatizate sau care se confruntă cu o constrângere emoțională semnificativă.
Cei care lucrează în profesii care implică expunerea prelungită la traumele altor persoane pot experimenta simptome acute care pot afecta negativ atât sănătatea fizică, cât și cea mentală, ceea ce le poate determina să evite să ofere îngrijire altor persoane (Hunsaker, Chen, Maughan și Heaston, 2015).
Oboseala de compasiune este o problemă serioasă care poate submina sănătatea mentală și fizică a unei persoane și poate afecta negativ relațiile și capacitatea de a avea grijă de ceilalți (Cocker & Joss, 2016).
Cine a inventat termenul de "oboseală de compasiune"?
Înțelegerea faptului că expunerea la trauma altora poate pune oamenii în pericol există de mult timp. Istoricul Samuel Moyn a afirmat că "oboseala de compasiune este la fel de veche ca și compasiunea".
Cu toate acestea, termenul a fost inventat de istoricul Carla Joinson în 1992 și a fost ulterior definit și cercetat de psihologul Charles Figley. Figley descrie oboseala de compasiune ca fiind "o stare de epuizare și disfuncție, din punct de vedere biologic, fiziologic și emoțional, ca rezultat al expunerii prelungite la stresul compasiunii".
Înțelegerea oboselii de compasiune
Deși oboseala de compasiune este uneori denumită burnout, există o diferență subtilă între acestea două. Oboseala de compasiune este un concept tratabil și poate fi mai puțin previzibilă în comparație cu burnout-ul. De obicei, debutul oboselii de compasiune poate fi brusc, în timp ce burnout-ul apare treptat. În plus, în cazurile severe de burnout, este posibil ca persoana să fie nevoită să-și schimbe locul de muncă sau ocupația, în timp ce în cazul oboselii de compasiune, de multe ori se pot lua măsuri pentru a preveni sau trata această oboseală înainte ca o schimbare a mediului de lucru să devină necesară.
Oboseala de compasiune poate fi considerată un precursor sau un simptom al altor factori de stres. Deoarece psihoterapeuții sunt instruiți să utilizeze compasiunea și empatia pentru a asigura eficiența terapiei, aceștia sunt deosebit de vulnerabili la stresul emoțional și la oboseala de compasiune. Pentru psihoterapeuți, oboseala de compasiune poate avea implicații etice și legale dacă nu este tratată, mai ales atunci când oferă servicii terapeutice care nu aduc beneficii celor aflați în îngrijirea lor în terapie.
Simțind durerea altuia
Empatia este o trăsătură valoroasă pentru diverse profesii, cum ar fi militarii, pompierii, lucrătorii din domeniul ajutorului umanitar, profesioniștii din domeniul sănătății, psihoterapeuții, susținătorii victimelor abuzului domestic, moderatorii conținutului online ofensiv și jurnaliștii aflați în prima linie a războiului și a dezastrelor. Cu cât acești indivizi se expun mai mult la durerea altora, cu atât este mai probabil să împărtășească sentimentele de durere și devastare ale victimelor. Această capacitate redusă de a face față traumei secundare poate duce la epuizarea totală a stării mentale și fizice.
Care sunt unele dintre simptomele oboselii de compasiune?
Oboseala de compasiune poate afecta atât aspectele fizice, cât și cele mentale, spirituale și emoționale ale persoanelor care o experimentează.
Iată câteva dintre simptomele frecvente ale oboselii de compasiune:
- Capacitatea sau interesul redus de a avea grijă de ceilalți
- Concentrarea excesivă asupra persoanelor pe care le ajutați
- Epuizare mentală și/sau fizică
- Furie și iritabilitate crescută
- Anxietate și/sau depresie
- Gânduri intruzive sau recurente
- Probleme de somn, cum ar fi insomnie sau coșmaruri
- Ușurința de a fi uimiți sau speriați
- Pierderea speranței în capacitatea de a ajuta în munca voastră
- Flashback-uri sau amintiri involuntare ale experiențelor traumatice
- Hipervigilență sau o atenție excesivă la detalii și pericole potențiale
- Evitarea anumitor activități, situații sau persoane pe care le ajutați
- Sentimentul de a fi un eșec ca ajutor
- Scăderea productivității în muncă
- Amorțeală emoțională/psihică sau dificultate în a simți emoții
- Dificultăți în a separa viața personală de cea profesională
- Scăderea capacității de a experimenta simpatie și empatie față de ceilalți
- Adoptarea de comportamente disfuncționale de adaptare, cum ar fi abuzul de alcool sau droguri
- Nevoia de a lua mai mult timp liber de la serviciu pentru a vă recupera
- Capacitate redusă de a lua decizii
- Senzația de deconectare sau de distanțare față de ceilalți
- Scăderea satisfacției sau a plăcerii în munca pe care o desfășurați (Cocker & Joss, 2016; Clay, 2020; Stamm, 2010)
Modelul oboselii compasiunii
Modelul oboselii compasiunii (Coetzee & Laschinger, 2017) își propune să integreze modelele anterioare ale oboselii compasiunii, prin combinarea teoriei conservării resurselor cu cercetarea în creștere în domeniul neuroștiinței sociale a empatiei.
În cele din urmă, conform modelului propus de Coetzee și Laschinger (2017), se sugerează că feedback-ul pozitiv, resursele echilibrate și reducerea stresului personal concentrat pe sine în timpul activității de ajutorare pot atenua oboseala de compasiune:
1. Resurse
Teoria conservării resurselor sugerează că toți îngrijitorii trebuie să aibă un anumit echilibru al resurselor. Acest echilibru poate fi sănătos sau diminuat din mai multe motive; de exemplu, îngrijitorii pot avea resurse slabe la locul de muncă, lipsă de sprijin acasă sau o energie emoțională scăzută (Coetzee & Laschinger, 2017).
Teoria conservării resurselor sugerează că toți îngrijitorii trebuie să aibă un anumit echilibru al resurselor. Acest echilibru poate fi sănătos sau diminuat din mai multe motive; de exemplu, îngrijitorii pot avea resurse slabe la locul de muncă, lipsă de sprijin acasă sau o energie emoțională scăzută (Coetzee & Laschinger, 2017).
2. Evaluarea resurselor
Evaluarea echilibrului vostru de resurse poate influența modul în care percepeți pe cei pe care îi ajutați, dacă îi vedeți ca o amenințare pentru resursele voastre și poate influența dacă concentrarea empatică este îndreptată asupra voastră sau asupra clientului/pacientului (Coetzee & Laschinger, 2017).
Evaluarea echilibrului vostru de resurse poate influența modul în care percepeți pe cei pe care îi ajutați, dacă îi vedeți ca o amenințare pentru resursele voastre și poate influența dacă concentrarea empatică este îndreptată asupra voastră sau asupra clientului/pacientului (Coetzee & Laschinger, 2017).
3. Altă focalizare
Adoptarea unei perspective diferite implică empatizarea cu clientul/pacientul și înțelegerea situației din punctul său de vedere, având în același timp conștientizarea unei granițe clare între sine și celălalt (Coetzee & Laschinger, 2017).
Adoptarea unei perspective diferite implică empatizarea cu clientul/pacientul și înțelegerea situației din punctul său de vedere, având în același timp conștientizarea unei granițe clare între sine și celălalt (Coetzee & Laschinger, 2017).
Atunci când investesc resurse în a-i ajuta pe ceilalți, conform lui Coetzee și Laschinger (2017), psihoterapeuții se așteaptă la un câștig de resurse din actul de ajutorare, sub forma unui feedback pozitiv, cum ar fi rezultatele pozitive pentru client sau laude. Cu toate acestea, dacă psihoterapeutul se confruntă cu un rezultat negativ, cum ar fi lipsa de recunoaștere sau un tratament eșuat, acest lucru poate duce la un sentiment de pierdere a resurselor.
4. Concentrarea pe sine
Diferența principală între concentrarea pe ceilalți și concentrarea pe sine constă în lipsa distincției între sine și celălalt. Concentrarea excesivă pe sine poate aduce mai multă suferință pentru psihoterapeut.
Diferența principală între concentrarea pe ceilalți și concentrarea pe sine constă în lipsa distincției între sine și celălalt. Concentrarea excesivă pe sine poate aduce mai multă suferință pentru psihoterapeut.
Ce cauzează oboseala de compasiune?
Oboseala de compasiune poate fi cauzată de mai mulți factori. Aceasta poate afecta în special lucrătorii dedicați, care sunt dispuși să lucreze în schimburi suplimentare sau să sacrifice timpul lor liber pentru a-i ajuta pe alții, neglijându-și propriile nevoi de îngrijire personală. Oboseala de compasiune poate fi rezultatul expunerii la un singur caz traumatic sau poate fi acumulată în timp, ca urmare a "reziduurilor emoționale" acumulate de-a lungul anilor.
Oboseala de compasiune este aceeași cu burnout-ul ?
După cum am explicat anterior, oboseala de compasiune și burnout-ul nu sunt același lucru. Burnout-ul se referă la sentimentul de epuizare cauzat de factorii de stres zilnici, cum ar fi munca sau responsabilitățile legate de creșterea copiilor. Pe de altă parte, oboseala de compasiune se referă la tensiunea și extenuarea resimțită în urma simțirii durerii altora.
Cu toate acestea, simptomele pot fi adesea similare în cazul burnout-ului și al oboselii de compasiune.
Oboseala de compasiune vs oboseala de empatie
Termenii "oboseală de compasiune" și "oboseală de empatie" sunt uneori utilizați în mod interschimbabil, dar există unele modele care nu sunt de acord cu privire la rolul empatiei în dezvoltarea oboselii de compasiune.
Potrivit lui Figley (2002a), în absența capacității de a empatiza, există puțin spațiu pentru oboseala de compasiune, deoarece empatia este esențială pentru a ajuta în munca și a experimenta tensiunile îngrijirii. Preocuparea empatică este impulsul nostru de a ajuta acele persoane care suferă, de exemplu, oferindu-ne serviciile ca terapeut (Figley, 2002a).
Răspunsul nostru empatic față de clienți și pacienți este modalitatea prin care încercăm să ameliorăm suferința acestora și poate determina împărtășirea răspunsurilor emoționale. "Stresul de compasiune" este rezultatul acestui răspuns empatic și reprezintă dorința continuă de a reduce suferința clientului sau pacientului (Figley, 2002a).
Dacă stresul de compasiune devine sever și/sau este amplificat de alte stresuri din viață, poate duce la oboseala de compasiune (Figley, 2002a), care poate fi copleșitoare din punct de vedere emoțional și poate dificulta capacitatea de a experimenta empatie (Clay, 2020).
În contrast, conform cercetărilor lui Coetzee și Laschinger (2017), se sugerează că lipsa resurselor, modul în care răspundem la suferință și lipsa unui feedback pozitiv adecvat ne fac vulnerabili la oboseala de compasiune.
Ce este amorțirea psihică?
Amorțirea psihică se referă la capacitatea unor lucrători din profesii de ajutorare de a-și reduce instinctele empatice în timpul serviciului. Studiile au arătat că această abilitate poate fi benefică pentru a fi mai eficienți în găsirea soluțiilor la problemele cu care se confruntă, în loc să fie copleșiți de amploarea nevoilor pe care le observă. Prin amorțirea psihică, acești lucrători pot elibera resurse cognitive pentru a se concentra mai bine asupra sarcinilor și a găsi soluții mai eficiente.
Cine este expus riscului de a dezvolta oboseala de compasiune?
Oboseala de compasiune poate afecta o gamă largă de profesii și îngrijitori.
Este frecvent întâlnită în rândul profesioniștilor care lucrează în mod regulat într-un sistem de ajutorare sau de vindecare.
De exemplu, psihoterapeuții pot experimenta oboseală de compasiune atunci când poveștile și experiențele oamenilor pe care îi întâlnesc în terapie încep să le afecteze viața personală în afara muncii.
Asistentele medicale, deoarece le este cerută empatie și compasiune în mod constant, pot experimenta oboseală de compasiune atunci când se confruntă cu sarcini dificile, solicitări excesive ale pacienților și ore lungi de muncă.
Chiar și avocații, în special cei care practică în domenii care implică vizionarea de dovezi grafice sau gestionarea rapoartelor de traumă, pot fi susceptibili la oboseala de compasiune.
În concluzie, oboseala de compasiune poate afecta profesioniști dintr-o varietate de domenii care se implică în ajutorarea și îngrijirea altora.
Mai mulți factori îi pot expune pe terapeuți la un risc mai mare de a dezvolta oboseală de compasiune:
- specializarea în terapie pentru tratarea traumei și abuzului sexual.
- lucrul cu supraviețuitori ai violenței domestice sau ai abuzului fizic.
- furnizarea de servicii terapeutice pentru persoanele care au fost victime ale violenței sau ale unor evenimente traumatice.
- lucrul cu persoane care suferă de tulburări de alimentație sau de dependențe.
- oferirea de terapie pentru persoanele care se confruntă cu tulburări de anxietate sau de stres post-traumatic
- lucrul cu supraviețuitori ai violenței domestice sau ai abuzului fizic.
- furnizarea de servicii terapeutice pentru persoanele care au fost victime ale violenței sau ale unor evenimente traumatice.
- lucrul cu persoane care suferă de tulburări de alimentație sau de dependențe.
- oferirea de terapie pentru persoanele care se confruntă cu tulburări de anxietate sau de stres post-traumatic
Oboseala de compasiune în publicul larg
O definiție secundară a oboselii de compasiune se referă la experiența individului empatic care este conștient în mod acut de nevoile societății, dar se simte copleșit sau paralizat de cererile de sprijin și de provocările aparent nesfârșite ale lumii. Acești oameni, care se implică activ în activități de caritate sau de voluntariat, pot ajunge să simtă că nu mai pot dedica energie, timp sau resurse financiare în situația nefericită a altora, deoarece se simt copleșiți sau paralizați de cererile de sprijin și de provocările lumii care par să nu se termine.
De ce oamenii sunt mai empatici față de familie și prieteni?
Psihologii evoluționari care investighează dezvoltarea empatiei umane sugerează că am dezvoltat inițial empatia pentru a ne proteja și sprijini membrii clanului sau ai familiei noastre, iar extinderea acestei empatii către alte grupuri poate fi dificilă. Există cercetători care susțin chiar că empatia poate contribui la comportamente antisociale, cum ar fi agresivitatea.
De ce avem mai multe șanse să ajutăm indivizi și nu grupuri întregi?
Rezultatele cercetărilor indică faptul că oamenii au tendința de a răspunde mai mult la nevoile individuale decât la nevoile grupurilor sau ale lumii în ansamblu. Ca urmare, organizațiile caritabile au învățat să-și direcționeze campaniile către modul în care donatorii pot ajuta victimele individuale, în loc să se concentreze pe grupurile care suferă.
Cum poate fi prevenită oboseala de compasiune?
Primul pas în prevenirea oboselii de compasiune este practicarea conștientizării de sine și a automonitorizării pentru a recunoaște schimbările în comportament, muncă și viața în afara muncii. În plus, dezvoltarea unor relații de supervizare și mentorat, fie informale, fie formale, în mediul de lucru, vă poate ajuta să identificați momentele în care sunteți afectat de oboseala de compasiune.
Iată câteva strategii care pot ajuta la prevenirea oboselii de compasiune:
- Reducerea sarcinilor de lucru stresante.
- Monitorizarea și menținerea unor tipare regulate de somn.
- Luarea de vacanțe regulate pentru a vă relaxa și reîncărca.
- Practicarea meditației pentru a vă calma mintea și a reduce stresul.
- Jurnalizarea pentru a vă exprima emoțiile și a vă elibera gândurile.
- Căutarea terapiei personale pentru a procesa problemele legate de muncă și a primi sprijin emoțional.
- Angajarea în activități sportive regulate pentru a vă menține sănătatea fizică și a elibera tensiunea acumulată.
Aceste practici pot contribui la menținerea echilibrului și prevenirea oboselii de compasiune în viața voastră.
Tratarea oboselii de compasiune
În loc să vă lăsați pradă unui ciclu de îndoială de sine, poate fi benefic să vă concentrați energia asupra următoarelor aspecte:
Iată câteva sugestii pentru a-ți concentra energia și a preveni obosirea de compasiune:
- Discutați despre sentimentele voastre cu o persoană de încredere și/sau cu un profesionist din domeniul sănătății mintale.
- Informați-vă mai mult despre oboseala de compasiune și despre modul în care afectează oamenii.
- Angajați-vă să faceți exerciții fizice regulate pentru a vă menține sănătatea fizică și mentală.
- Adoptați o dietă sănătoasă pentru a văi oferi nutrienții necesari și a vă susține nivelul de energie.
- Asigurați-vă că aveți un somn odihnitor și suficient pentru a vă reîncărca bateriile.
- Dezvoltați hobby-uri și interese în afara muncii pentru a vă oferi o pauză și a vă încărca creativitatea.
- Învațați și aplicați strategii de adaptare pozitive pentru a face față stresului și pentru a vă menține echilibrul emoțional.
- Cautați grupuri și rețele de sprijin care să ofere suport și înțelegere în timpul provocărilor profesionale.
Există alte strategii care pot ajuta?
Alte tehnici precum mindfulness, meditația sau yoga și timpul petrecut cu cei dragi sau în natură sau dedicate intereselor sau hobby-urilor în afara muncii s-au dovedit, de asemenea, că reduc simptomele oboselii de compasiune.
Adesea, persoanele care se confruntă cu oboseala de compasiune caută sprijinul unui psihoterapeut pentru a le ajuta să depășească gândurile și emoțiile dificile și să se concentreze asupra dezvoltării mecanismelor de adaptare sănătoase.
REZULTATE ȘI MODELE FASCINANTE ALE CERCETĂRII
De-a lungul anilor au fost dezvoltate multe modele de oboseală prin compasiune, dar unul dintre cele mai influente a fost Modelul Stresului și Oboselii Compasiunii de Figley (1995, 2002a, 2002b).
Modelul de stres și oboseală de compasiune
În centrul acestei teorii, Figley (1995, 2002a) susține că empatia și energia emoțională sunt elemente esențiale pentru ca psihoterapeuții să se conecteze cu ceilalți și să răspundă în mod eficient la suferința lor. În esență, trebuie să fim capabili să ne punem în locul persoanei pe care o ajutăm pentru a înțelege cel mai bun mod de a-i oferi sprijin.
Ca urmare, psihoterapeuții se expun direct la emoțiile persoanei aflate în suferință și sunt motivați să încerce să remedieze sau să reducă această suferință prin intermediul răspunsurilor lor empateice (Figley, 2002a).
Când un psihoterapeut simte o presiune constantă de a reduce suferința clientului, acest lucru poate genera stres de compasiune. Acest stres poate afecta negativ bunăstarea psihoterapeutului, cu excepția cazului în care acesta reușește să gestioneze stresul prin intermediul unui sentiment de realizare sau dezangajare (Figley, 2002a).
După dezangajare, psihoterapeutul se angajează într-un proces activ de distanțare față de suferința clientului în afara ședințelor și acordă atenție propriei îngrijiri personale. Obținerea unui sentiment de realizare și satisfacție din munca de ajutorare necesită, de asemenea, ca psihoterapeuții să fie conștienți de limitele responsabilității lor (Figley, 2002a).
Concluzie
Mulți dintre noi, care alegem să lucrăm în profesii de asistență, fie în domeniul medical, fie în cel terapeutic, găsim o mare bucurie, sens și împlinire în a-i ajuta pe ceilalți.
Cu toate că ne bucurăm să oferim compasiune celor care au nevoie, este important să recunoaștem că acest proces este profund emoțional și necesită resurse. Oboseala de compasiune poate apărea ca rezultat al expunerii la trauma altor persoane.
Satisfacția compasiunii este o experiență profundă și plăcută care derivă din actul de a-i ajuta pe ceilalți, și poate contribui la prevenirea oboselii de compasiune. Pe lângă aceasta, există și alți factori cheie care pot juca un rol important în reducerea oboselii de compasiune.
Acești factori includ:
1.Resurse adecvate: A avea resurse adecvate, cum ar fi timp, energie și suport logistic, poate ajuta la îndeplinirea eficientă a sarcinilor și la evitarea epuizării.
2.Mediu de lucru susținător: Un mediu de lucru care promovează sprijinul, colaborarea și recunoașterea poate contribui la menținerea motivației și satisfacției în a-i ajuta pe ceilalți.
3.Gestionarea suferinței legate de sine: Dezvoltarea abilităților de gestionare a propriei suferințe și a emoțiilor asociate poate ajuta la menținerea echilibrului emoțional și la prevenirea epuizării.
4.Primirea de feedback pozitiv: Feedback-ul pozitiv și recunoașterea valorii și impactului muncii noastre pot consolida motivația și satisfacția în a-i ajuta pe ceilalți.
5.Practicarea îngrijirii de sine: Acordarea atenției și grijii de sine, prin activități precum odihna adecvată, exercițiile fizice, alimentația sănătoasă și activitățile recreative, poate contribui la menținerea echilibrului și la prevenirea oboselii de compasiune.
Prin luarea în considerare a acestor factori și prin implementarea unor strategii adecvate, putem reduce riscul de obosire de compasiune și ne putem menține angajamentul și satisfacția în a-i ajuta pe ceilalți.
Oboseala de compasiune îți poate afecta bunăstarea mentală și fizică și capacitatea de a avea grijă de ceilalți.
Dacă ești îngrijorat(ă) că prezinți simptome sau că ai putea dezvolta oboseală de compasiune, am pregătit pentru tine un program complet pentru a o trata și elimina într-o perioadă de timp de 3 luni. Pentru mai multe informații accesează AICI.
Pe lângă faptul că ai grijă de ceilalți, trebuie să ai grijă și de tine.